Ce este și ce nu este empatia în relația cu copilul tău
Empatia în relația cu copilul este unul dintre cele mai discutate și, totodată, cele mai înțelese greșit concepte din parenting. Mulți părinți cu care lucrez în terapie își doresc din tot sufletul să fie empatici — dar nu știu exact ce înseamnă asta în viața de zi cu zi. Cel mai des, empatia este confundată cu permisivitatea sau cu acordul necondiționat. În acest articol îți explic clar ce este și ce nu este empatia, ca să o poți practica autentic.
Ca și concept, empatia este abilitatea de a privi o situație din perspectiva celuilalt — a „simți” din locul lui, a fi în rezonanță cu experiența lui emoțională. În relația cu copilul, empatia consolidează legătura de atașament, îl ajută să se simtă înțeles și mai puțin singur cu stările lui dificile. Putem spune fără exagerare că empatia vindecă.
Ori de câte ori te poți ridica deasupra propriilor emoții și privești situația din perspectiva copilului — arăți empatie.
Ce ESTE empatia?
Nu trebuie să rezolvi nimic și nici să fii de acord cu perspectiva copilului. E important să accepți dreptul lui de a avea propriile emoții și să nu iei lucrurile personal — știu, uneori e greu. Când copiii simt că emoțiile lor sunt înțelese și acceptate, acestea își pierd din greutate și încep să se risipească.
Empatia funcționează ca o oglindă pe care o ții în fața copilului — reflectă sentimentele lui, starea lui de moment. Deseori nu e nevoie să vorbești mult, ci să fii cu adevărat prezent, să asculți și să oglindești ceea ce observi.
„Pari dezamăgit.” / „Îmi pare rău.” / „Cred că ai avut o zi grea.” / „Te simți atât de furios pe fratele tău…”
Nu trebuie să îți pierzi echilibrul pentru că empatizezi. Înțelegerea caldă pe care o transmiți copilului nu îți anulează fermitatea — ci o completează în mod armonios.
Ce NU ESTE empatia?
Poți și trebuie să impui limite — acestea sunt esențiale pentru sentimentul de siguranță al copilului. Limitele se impun comportamentelor, nu sentimentelor. Toate emoțiile sunt acceptabile și umane; nu toate comportamentele sunt.
„Te-ai enervat foarte tare și l-ai lovit pe fratele tău. Te simți furios — dar nu îți permit să îi lovești pe ceilalți.”
Când copilul își exprimă sentimentele, are nevoie să fie ascultat activ — nu să primească soluții. Rezistă impulsului de a acționa imediat. Soluțiile le discutați după ce furtuna emoțională a trecut.
A accepta și a reflecta sentimentele copilului nu înseamnă că ești de acord cu ce s-a întâmplat. Îi arăți doar că îl înțelegi — nici mai mult, nici mai puțin.
Nu e necesar să faci sondări profunde ale psihicului copilului. E suficient să fii prezent și să accepți ceea ce exprimă cel din fața ta.
Această greșeală apare frecvent și invalidează copilul, dându-i sentimentul că greșește prin ceea ce simte. Emoția nu dispare — este „băgată sub preș” și poate erupe mai puternic mai târziu.
„Cum să plângi? Un băiat adevărat nu plânge.” / „Nu-i frumos să fii furioasă, fetele trebuie să fie cuminți.”
E firesc să vrei să îl ajuți să depășească starea neplăcută — dar nu îi transmite că ar trebui să fugă de ea. Odată ce copilul găsește spațiul sigur pentru a exprima emoția, aceasta va dispărea natural. Abia după aceea va fi gata să se înveselească și să reia joaca.
Citind aceste rânduri, poate îți spui că e greu… și da, uneori e foarte greu. O jumătate de oră de plâns sau de furie a copilului îți poate eroda toată răbdarea.
Te asigur că toți părinții au momente de lipsă de empatie. Nu ești singur/ă în asta. Și nu este niciodată prea târziu pentru a face lucrurile destul de bine — nu perfect.
Dacă acest articol te-a ajutat, începe de aici: setează-ți INTENȚIA de a fi mai empatic/ă, dintr-un cadru nou. Pe măsură ce exersezi consecvent, lucrurile vor ieși din ce în ce mai bine. Empatia este ca un mușchi — are nevoie de exercițiu constant ca să se tonifice.
Și nu uita să-ți monitorizezi progresul: azi din 5 interacțiuni, în 2 ai reușit să fii empatic/ă — asta e o victorie reală. Facem pași mici înspre progres și îi trecem cu vederea prea des.
Dacă simți că relația cu copilul tău aduce la suprafață răni mai vechi sau dacă vrei să explorezi empatia mai în profunzime, consilierea parentală poate fi spațiul potrivit pentru asta.
Programează o ședință(inspirat de Laura Markham — ahaparenting.com)
