PSIHOLOGIE

Pozitivitatea toxică: Când Fericirea devine o Obligație

5 min lectură
„Pozitivitatea toxică este ca o mască zâmbitoare purtată peste o față tristă — arată bine pe dinafară, dar în spatele ei, emoțiile adevărate nu dispar."

O clientă dragă mie îmi povestea despre pozitivitatea toxică din familia ei de origine, unde se încuraja reprimarea emoțiilor așa-zis negative — furie, frică, tristețe. Era frustrant să i se invalideze trăirile și să i se transmită că „totul e bine", chiar și atunci când evident nu era. Cuvintele ei m-au inspirat să scriu acest articol: trăim într-o lume în care gândirea pozitivă e promovată la rang de lege, iar pozitivitatea pare a fi soluția universală pentru orice problemă.

În această goană după pozitiv, suntem sfătuiți să fim zen, fericiți, recunoscători și să vedem mereu partea plină a paharului — chiar dacă paharul a căzut pe jos și s-a spart în mii de bucăți. Orice emoție negativă este întâmpinată cu un „Hai, gândește pozitiv!", de parcă anxietatea, stresul și tristețea sunt niște inconveniente minore pe care le putem șterge cu o postare motivațională.

Această presiune de a fi mereu fericiți poartă un nume: pozitivitate toxică. Pe scurt, e ca și cum ai turna sclipici peste un gunoi emoțional și te-ai aștepta să miroasă a lavandă.

• • •

Semne că ai dat peste pozitivitate toxică

  • Dacă ești trist, ți se spune că nu ai motive. „Alții o duc mai rău!" — deci dacă cineva are o problemă mai mare, problema ta dispare ca prin minune. Logic!
  • Orice problemă are un citat motivațional drept soluție. „Totul se întâmplă cu un motiv!" — Serios? Și dacă motivul e că viața uneori e doar... nașpa?
  • Orice emoție negativă este considerată o crimă împotriva Universului. Ai un moment de furie? Stop! Energia ta negativă perturbă vibrațiile cosmice! (una din capcanele spiritualității moderne)
  • Te simți obligat să pui un zâmbet fals pe față. Nu contează că ai avut o zi de coșmar — important e să spui că „totul e bine" și să pui o poză cu un smoothie colorat.
• • •

De ce pozitivitatea toxică este, ei bine… toxică?

  • Îți blochează emoțiile reale. Dacă îți bagi sentimentele sub preș suficient de mult timp, la un moment dat o să te împiedici de ditamai movila de emoții nerezolvate. E în regulă să nu fii bine uneori.
  • Te face să te simți vinovat pentru suferința ta. Când auzi constant „Gândește pozitiv!", începi să te întrebi: „Oare sunt eu defect(ă) că nu reușesc să mă simt bine?" Nu, nu ești defect(ă). Ești pur și simplu om și e firesc să trăiești toată paleta de emoții.
  • Îți dă așteptări nerealiste despre viață. În viață nu e totul roz. Uneori e gri, alteori e un maro dubios. Și e perfect normal! Emoțiile negative nu sunt semne că ești slab, ci că ești viu.
  • Te izolează. Dacă simți că trebuie să fii fericit 24/7, vei evita să împărtășești ce simți cu adevărat — și astfel ajungi să plângi singur în baie, în timp ce afară lumea îți spune să „fii recunoscător".
• • •

Cum să scapi de pozitivitatea toxică?

  • Acceptă că viața e un mix de bune și rele. Nu ești un robot programat doar pe plus — ești un om cu emoții reale, atât plăcute cât și neplăcute, care merită să fie simțite și exprimate.
  • Înlocuiește clișeele cu empatie reală. În loc de „Gândește pozitiv", încearcă: „Sunt aici să te ascult" sau „Vrei să îmi povestești despre asta?"
  • Dă-ți voie să simți tot spectrul emoțional. Tristețea, furia, frica, neputința sunt la fel de normale ca bucuria. Ignorarea lor nu le face să dispară — doar le înghesuie într-un colț de unde vor exploda mai târziu.
  • Fii autentic(ă). Dacă ai o zi proastă, e în regulă să spui asta. Nu trebuie să îți justifici sentimentele nimănui.
„Pozitivitatea e grozavă, dar numai atunci când este autentică. Când devine o mască impusă de societate, se transformă într-o presiune sufocantă."

Nu trebuie să fii mereu zen și roz. Uneori, e perfect în regulă să fii gri, mov sau chiar puțin negru pe interior. Viața nu este despre a ajunge în altă parte unde totul este perfect, ci de a-ți permite să fii exact acolo unde ești acum.

Dacă simți că presiunea de a fi mereu „bine" te copleșește și vrei să vorbești cu cineva care te ascultă fără să îți ceară să fii „pozitiv" tot timpul, sunt aici.

Programează o ședință
Prezentare generală a confidențialității

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile despre cookie-uri sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții precum recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutarea echipei noastre să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului web considerați cele mai interesante și utile.